Back
Showing 1-29 of 29 results

Veselie şi multă culoare, la Montessori Haus Timişoara! Copiii au alungat iarna cu deja tradiţionalul Fasching

  „Poliţişti, astronauţi, prinţese şi alte personaje de basm şi-au dat întâlnire la cea mai colorată grădiniţă din Timişoara, pentru a marca Faschingul. Acest carnaval este deja unul cu tradiţie la Montessori Haus, unde copiii, atât cei de la grădiniţă …

Elevii de la Montessori Haus Timişoara au fost profesori, pentru o zi

  „Eveniment deosebit la Şcoala Montessori Haus din Timişoara, unde elevii le-au luat locul dascălilor şi le-au arătat celor mari ce înseamnă pedagogia de aici. În bănci s-au aşezat cuminţi părinţii, care au asistat nu doar la o lecţie de …

Un ajutor din suflet! Ce au pus la cale, copiii de la Montessori, pentru o persoană aflată la greu?

„Dincolo de lecţiile clasice care se predau în şcoli, copiii de la Montessori învaţă să devină adulţi responsabili, pe care te poţi baza în orice situaţie. Aşa se face că ori de câte ori pot să dea o mână de …

O zi din viața unui copil la Școala Montessori din Timișoara

„Școala primară Montessori din Timișoara este un loc unde copiii își dezvoltă creativitatea și învață lucruri noi într-un mediu prietenos. Copiii vin și ei cu propuneri, sunt ajutați chiar de colegii lor mai mari să învețe, pe lângă pedagog, iar …

Montessori Haus Timisoara -Locul I la Olimpiada Internațională de Mind Lab din Grecia

„Patru elevi din Timișoara au transformat joaca în performanță. Copiii au participat la Olimpiada Mind Lab, un eveniment educațional unde participanții se întrec în jocuri de logică și strategie. Concurenții din orașul de pe Bega au excelat la toate jocurile …

Școala și Grădinița Montessori Haus Timișoara

Urmărind metoda pedagogică iniţiată de Maria Montessori, instituţia de învăţământ Montessori Haus îşi propune crearea unui mediu pregătit, sigur, unde nevoile intelectuale şi morale ale copilului sunt întâmpinate. Pornind de la crezul că fiecare copil este unic şi posedă anumite …

Materialele Montessori, Montessori Haus Timișoara

Materialele didactice specifice Montessori Maria Montessori a creat materiale didactice specifice, care se află într-o strânsă legătură. Acestea urmează o progresie clar structurată, conținând prin modul în care au fost concepute, un control direct sau indirect al erorilor. Fiecare prezentare …

Ariile curriculare Montessori, Montessori Haus Timișoara

Ariile curriculare Montessori reprezintă o abordare holistică integrată a mai multor domenii, între disciplinele studiate existând conexiuni. Viață practică Îngrijirea personală, îngrijirea mediului înconjurător, dezvoltarea relațiilor sociale, jocul tăcerii sunt cele patru grupe distincte de exerciții care compun aria curriculară …

Primii pași în Grădinița Montessori Haus din Timișoara

Iată că timpul s-a scurs cu o rapiditate uimitoare. Copilul, micul ghemotoc de fericire, este pregătit să fie integrat în colectivitate, este fascinat de alți copii, este curios să-și descopere mediul pas cu pas. Dorește să facă parte din lume, …