Back

Grădinița Privată Montessori Timișoara

instituție de învățământ acreditată de Ministerul Educației Naționale

În Grădinița privată Montessori din Timișoara clasele sunt formate din copii de vârste diferite, acestea acoperind un interval de trei ani (3-6 ani).

O astfel de grupă (3-6 ani) se alcătuiește treptat, an de an, ajungând să acopere echilibrat toate cele trei vârste. Clasa crește organic, nucleul deja format asimilându-i firesc pe noii veniți.

Grupele mixte sunt un element specific extrem de important în pedagogia Montessori, reprezentând unul dintre criteriile de bază în evaluarea făcută de către organizațiile internaționale în domeniu (în vederea obținerii acreditărilor).

În fapt, nu se poate vorbi de o veritabilă clasă Montessori fără acest sistem.

„Activitatea noastră ca adulți nu constă în predare, ci în ajutorarea minții copilului în opera ei de auto-dezvoltare”
– Maria Montessori

Copii participând la o activitate de grup în Grădinița Montessori Haus Timișoara.
Copii folosind materiale Montessori pentru dezvoltarea abilităților motorii fine
Copiii învață cu adevărat în ritm propriu la Gradinita Montessori
Motivația pentru învățare și atracția naturală a copilului pentru noi descoperiri in cadrul Gradinitei Montessori Timisoara

De ce grupe mixte și care sunt beneficiile?

Unul dintre principalele motive de îngrijorare pentru părinți îl reprezintă numărul mare de copii.

Obișnuiți cu sistemul tradițional, în care mai puțini copii înseamnă că educatoarea va avea mai mult timp pentru fiecare în parte, abordarea aceasta îi nedumerește.

Diferența este însă că pedagogiile în care un număr mic de copii este un element pozitiv sunt cele care pleacă de la premiza că educatorul este sursa de informații, centrul instruirii, ceea ce este fundamental diferit în abordarea Montessori. Aici educatorul are un rol esențial, însă secundar: el îndrumă și susține copilul în dezvoltarea sa, intervenind doar atunci când este nevoie.

GRUPELE MONTESSORI - O COMUNITATE LA SCARĂ MAI MICĂ

Odată formată, o astfel de grupă va primi anual doar câțiva elevi noi, astfel încât în medie două treimi din copii revin în aceeași clasă, ale cărei reguli și obiceiuri le cunosc deja, pentru a se reîntâlni cu vechi prieteni.

În acest mod se asigură continuitatea și stabilitatea, formându-se sentimentul de apartenență la un grup unit și rezultând o comunitate.

Un alt motiv de îngrijorare pentru părinți este legat de diferența de vârstă, considerându-se că ”cei mici îi vor trage în jos pe cei mai mari” și invers.

Însă pedagogia Montessori susține perioadele senzitive ale fiecărui copil în parte iar acest lucru înseamnă că nu poți forța un copil dincolo de nivelul la care îl situează nevoia sa interioară. Dimpotrivă, grupele mixte permit copilului să își găsească mai mereu un partener de lucru, un alt copil mânat de interese similare și aflat la un nivel apropiat și astfel dezvoltarea individuală nu cunoaște bariera vârstei.

Copiii învață cu adevărat în ritm propriu, neexistând un parcurs educațional fix pe care toată clasa să fie obligată să îl urmeze în același timp – fiecare copil are libertatea de a petrece cât timp simte că este necesar la fiecare etapă în parte.

Copiii mai mari dintr-o clasă Montessori îi ajută adesea pe copiii mai mici. Acest lucru îi transformă automat în liderii clasei, oferindu-le prilejul de a exersa răbdarea și toleranța, devenind mai responsabili. În plus, făcând la rândul lor prezentări și explicând diferite concepte, își consolidează propriile cunoștințe (cel mai bine învățăm explicând altora). La rândul lor, începătorii asimilează informații noi prin observarea copiilor mai mari lucrând cu diverse materiale și imită comportamentul acestora în diverse situații, tratându-i ca pe niște modele. Se încurajează colaborarea și experiențele sociale, dezvoltarea depășind nivelul acumulării de informații (având loc în plan social, intelectual și emoțional).

Diferența aceasta de vârstă devine astfel extrem de importantă, iar Maria Montessori a observat că intervalul de trei ani este cel ideal (un singur an diferență, de exemplu, nu este suficient pentru ca elevii să se perceapă conform raportului de ”mai mare/ mai mic”).

 În cei trei ani fiecare copil va traversa treptat fiecare etapă, consolidându-și cunoștințele și evoluând în plan personal.

49a75fd1-0b65-4a90-b7ce-b3afa81346d1
c9e157d1-0aea-44d4-97e2-df0c833b3822

Corp didactic grădinița Montessori

Adina Popa

Adina Popa

Asistent Pedagog Montessori, Lila Gruppe

Ana-Maria Cioara

Ana-Maria Cioara

Asistent Pedagog Montessori, Grupa Blaue Sternblumen

Aneta Ligia Molnar

Aneta-Ligia Molnar

Asistent Pedagog Montessori

Debora Costea

Debora Costea

Asistent Pedagog Montessori, Rosa Gruppe

Emilia Milorad

Emilia Diana Milorad

Pedagog Montessori, Grupa Orange Daisy

Pedagog Montessori, Grupa Orange Daisy

Emanuela Ciocan

Emanuela Aura Ciocan

Asistent Pedagog Montessori, Grupa Mohnblumen

Estera Petrus

Estera Petruș

Asistent Pedagog Montessori, Grupa Mohnblumen

Irina Calea

Irina-Lavinia Calea

Asistent Pedagog Montessori, Grupa Orange Daisy

Asistent Montessori, Grupa Orange Daisy

Klara Ciocani

Klara Ciocani

Asistent Pedagog Montessori, Grupa Orange Daisy

Asistent Montessori, Grupa Orange Daisy

Lavinia Dance

Lavinia Dance

Pedagog Montessori, Grupa Green Clover

Lavinia Lazar

Lavinia Lazăr

Asistent Pedagog Montessori, Lila Gruppe

Asistent Montessori, Grupa Iris Mov

Liane Delschand

Liane Delschand

Pedagog Montessori, Rosa Gruppe

Maria Dieaconu

Maria Dieaconu

Asistent Pedagog Montessori, Grupa Green Clover

Mihaela Busuioc

Mihaela Busuioc

Asistent Pedagog Montessori, Grupa Green Clover

Milena Hategan

Milena Hațegan

Asistent Pedagog Montessori, Grupa Blaue Sternblumen

Mona Armulescu

Mona Armulescu

Pedagog Montessori, Grupa Blaue Sternblumen

Ramona Ciocan

Ramona Ciocan

Asistent Pedagog Montessori, Rosa Gruppe

Ramona Gruescu

Ramona Gruescu

Pedagog Montessori, Grupa Mohnblumen

Siomina Mihai

Siomina Mihai

Pedagog Montessori, Lila Gruppe


Formular de Vizitare

Dacă doriți să vizitați Liceul Montessori Timișoara, vă rugăm să completați formularul alăturat și vă vom contacta în cel mai scurt timp pentru programare.

Vă mulțumim!








    Scrie textul alăturat
    captcha