Grădinița Montessori Timișoara

Odată formată, o astfel de grupă va primi anual doar câțiva elevi noi, astfel încât în medie două treimi din copii revin în aceeași clasă, ale cărei reguli și obiceiuri le cunosc deja, pentru a se reîntâlni cu vechi prieteni.

În acest mod se asigură continuitatea și stabilitatea, formându-se sentimentul de apartenență la un grup unit și rezultând o comunitate.

Un alt motiv de îngrijorare pentru părinți este legat de diferența de vârstă, considerându-se că ”cei mici îi vor trage în jos pe cei mai mari” și invers.

Însă pedagogia Montessori susține perioadele senzitive ale fiecărui copil în parte iar acest lucru înseamnă că nu poți forța un copil dincolo de nivelul la care îl situează nevoia sa interioară. Dimpotrivă, grupele mixte permit copilului să își găsească mai mereu un partener de lucru, un alt copil mânat de interese similare și aflat la un nivel apropiat și astfel dezvoltarea individuală nu cunoaște bariera vârstei.

Copiii învață cu adevărat în ritm propriu, neexistând un parcurs educațional fix pe care toată clasa să fie obligată să îl urmeze în același timp – fiecare copil are libertatea de a petrece cât timp simte că este necesar la fiecare etapă în parte.

Copiii mai mari dintr-o clasă Montessori îi ajută adesea pe copiii mai mici. Acest lucru îi transformă automat în liderii clasei, oferindu-le prilejul de a exersa răbdarea și toleranța, devenind mai responsabili. În plus, făcând la rândul lor prezentări și explicând diferite concepte, își consolidează propriile cunoștințe (cel mai bine învățăm explicând altora). La rândul lor, începătorii asimilează informații noi prin observarea copiilor mai mari lucrând cu diverse materiale și imită comportamentul acestora în diverse situații, tratându-i ca pe niște modele. Se încurajează colaborarea și experiențele sociale, dezvoltarea depășind nivelul acumulării de informații (având loc în plan social, intelectual și emoțional).

Diferența aceasta de vârstă devine astfel extrem de importantă, iar Maria Montessori a observat că intervalul de trei ani este cel ideal (un singur an diferență, de exemplu, nu este suficient pentru ca elevii să se perceapă conform raportului de ”mai mare/ mai mic”).

 În cei trei ani fiecare copil va traversa treptat fiecare etapă, consolidându-și cunoștințele și evoluând în plan personal.