ANUNȚ CONCURS
Nr. 9562 din 06.10.2025
În conformitate cu Legea 198/2023, OME 7495/02.12.2024, OME 6170/22.08.2024 (pentru învățământul de stat) și OME nr. 7874/ 20.12.2024 (pentru învățământul privat), cu modificările și completările ulterioare, Liceul Montessori Timișoara organizează concurs în vederea ocupării următoarelor posturi didactice/ catedre vacante:
- Educatoare/institutor pentru învățământul preșcolar/profesor pentru educație timpurie, alternativa educațională Montessori, cu predare în limba română: 1 normă, angajare pe perioadă nedeterminată;
- Profesor limba modernă engleză, nivel primar: 0,3 normă (6 ore/ săptămână), angajare pe perioadă determinată de un an școlar;
- Profesor limba și literatura maternă germană (nivel gimnazial), limba modernă germană intensiv (nivel liceal): 1 normă, angajare pe perioadă nedeterminată;
- Profesor fizică (nivel gimnazial cu predare în lb germană și nivel liceal cu predare în lb română): 1 normă, angajare pe perioadă nedeterminată;
- Profesor geografie (nivel gimnazial cu predare în lb germană și nivel liceal cu predare în lb română), istorie (nivel liceal cu predare în lb română): 1 normă, angajare pe perioadă nedeterminată.
Înscrierea și depunerea dosarelor se va face la sediul Liceul Montessori Timișoara, bld. Constantin Brâncoveanu, nr. 73-77, jud. Timiș, în perioada 13 – 17.10.2025, între orele 10-14.
Conținutul dosarului de înscriere:
- cerere de înscriere;
- copie a actului de identitate;
- copie a actelor doveditoare privind schimbarea numelui, dacă este cazul;
- copie a actelor de studii, inclusiv foaia matricolă sau suplimentul la diplomă, precum și documentele care atestă pregătirea psihopedagogică;
- avizul privind parcurgerea modulului de pedagogie specifică, eliberat de către federațiile, asociațiile, centrele care organizează alternativa educațională Montessori în România (doar pentru postul în alternativa educațională Montessori);
- copii de pe certificatele de obținere a definitivării în învățământ sau a gradelor didactice, dacă este cazul;
- adeverință din care să rezulte vechimea efectivă în sistemul de învățământ, dacă este cazul;
- adeverință/adeverințe din care să rezulte calificativele din ultimii 2 ani școlari încheiați, dacă persoana a fost angajată în învățământ;
- cazier judiciar obținut cu cel mult 30 de zile înainte de depunerea dosarului de înscriere;
- certificatul de integritate comportamentală valabil;
- document medical eliberat de un medic specializat de medicina muncii sau de un cabinet de medicina muncii, care atestă că este apt pentru prestarea activității didactice;
- copia filei corespunzătoare din registrul general de evidentă a salariaților;
Proba practică (interviul) de cunoaștere a limbii germane pentru ocuparea postului didactic/catedrei vacante nr. 3, pentru predarea limbii moderne germană la clasele cu profil intensiv, va avea loc în data de 24.10.2025, între orele 9-9:50, la sediul Liceului Montessori Timișoara, str. Wilhelm Muhle, nr. 9, jud. Timiș;
Pentru predarea în altă limbă decât aceea în care candidații și-au efectuat studiile, proba orală constă într-un interviu, în limba maternă germană, care să reflecte competențele de comunicare ale candidatului, în limba germană, cel puțin la nivelul B2 din Cadrul European Comun de Referință pentru Limbi (CECRL), precum și capacitatea de a utiliza limbajul de specialitate pentru disciplina care urmează să fie predată în limba maternă germană.
Proba scrisă va avea loc în data 24.10.2025, între orele 10-13, la sediul Liceului Montessori Timișoara, str. Wilhelm Muhle, nr. 9, jud. Timiș.
Pentru mai multe informații despre organizarea concursului, apelați nr. de telefon de contact 0256494076 sau 0731359995.
Liceul „Montessori” Timișoara
Director,
Gheorghiu Edith-Francisca
